Dental TV Newsletter
Produsul saptamanii
CliniciStomatologice.ro
Ne gasiti pe Twitter Facebook

Igienizarea profesionala

HD SD Dimensiune player
Igienizarea profesională este manopera de îndepărtare a tartrului (pietrei) de la nivelul dinţilor naturali sau implantelor prin curăţarea acestora supragingival şi subgingival.

Detratrajul se poate realiza manual, cu ajutorul ultrasunetelor sau cu instrumentar sonic. Este recomandat o dată la şase luni.

Prin profilaxie se asigură păstrarea pe timp îndelungat a dinţilor naturali. Îngrijirea profesională a dinţilor este una din etapele de profilaxie generală, de prevenire şi păstrare a stării generale de sănătate. Starea de igienă a cavităţii bucale este premisă pentru dinţi şi gingii sănătoase.

Detartrajul cu ultrasunete

Detartrajul cu ultrasunete reprezintă un adjuvant al detartrajului manual, pe care însă nu îl poate înlocui în totalitate. Se foloseşte în cazul tartrului supragingival şi numai în parte în cazul celui subgingival, situat imediat sub marginea gingiei.

Indicaţiile detartrajului cu ultrasunete

Detartrajul cu ultrasunete este indicat în următoarele situaţii:

  • Tartru supragingival
  • Pete colorate pe suprafaţa smalţului
  • Tartru situat în şanţul gingival sau în pungi parodontale superficiale de numai 3-4 mm
  • Fingivo-stomatita ulcero-necrotică
  • La bolnavii hemofilici/ la cei care suferă de parodontite hiperplazice, ulcerate, cu sângerări accentuate
  • In gingivitele cronice şi în parodontita marginală cronică superficială
  • In intervenţiile chirurgicale stomatologice

Contraindicaţiile detartrajului cu ultrasunete

  • Bolnavi care suferă de boli infecţioase, contagioase
  • Pacienţi cu reflex de voma exagerat
  • Hiperestezie dentinară accentuată
  • Copii mici
  • Bolnavi cardiaci purtători de simulator cardiac

O igienă dentară adecvată este soluţia pentru protecţia dinţilor pe viitor. Menţinându-vă cavitatea bucală sănătoasă, veţi evita apariţia potenţialelor probleme dentare, vă veţi păstra zâmbetul strălucitor, şi nu în ultimul rând veţi evita investiţiile financiare substanţiale la cabinetul dentar.

Comentarii (3)

Nu uitati ca intotdeauna puteti participa la discutii amanuntite si pe forum!

Adaugati un comentariu