Dental TV Newsletter
Produsul saptamanii
CliniciStomatologice.ro
Ne gasiti pe Twitter Facebook

Fluorul: Protectorul dintilor

De-a lungul timpului s-a dovedit că fluorul este un compus natural cu extrem de multe beneficii care reduce în mod efectiv răspândirea cariei dentare.
Fluorul: Protectorul dintilor

Astfel, aproximativ 170 de milioane de persoane din Statele Unite folosesc apă fluorizată furnizată de către autorităţile publice. Conform Asociaţiei Dentare Americane (ADA), disponibilitatea răspândită a diferitelor surse de fluor a diminuat semnificativ rata cariilor dentare în America şi în străinătate.

Beneficiile dentare ale fluorului

  1. Rezistenţă în timp: Fluorul face dinţii mai puternici pentru a preveni apariţia cariilor dentare cauzate de acidul conţinut în zaharuri şi de descompunerea carbohidraţilor
  2. Rezultat terapeutic: Fluorul remineralizează zonele dinţilor care sunt slăbite de acid.

Alternative de fluorizare

Medicul stomatolog vă poate ajuta să determinaţi dacă primiţi o cantitate adecvată de fluorură din alimentaţie. Fluorurile se găsesc în două forme de bază:

  1. Fluoruri topice: Sunt fluorurile care întăresc dinţii, oferindu-le o rezistenţă mai mare la cariere. Această categorie include pastele de dinţi şi soluţiile de clătire a gurii utilizate acasă, cât şi gelurile, spumele şi soluţiile de clătire utilizate pe parcursul vizitelor dumneavoastră la cabinetul stomatologic.
  2. Fluorurile sistemice: Sunt fluorurile care includ fluorizarea apei, tabletele, drajeurile sau suplimentele dietetice de fluor sub formă de pastile. Nu toate sursele publice sau private de apă conţin nivelurile de fluorizare recomandate de ADA (0,7 – 1,2 părţi fluor la un milion părţi de apă). Cereţi medicului stomatolog informaţii referitoare la nivelul de fluorizare din apa furnizată în cadrul comunităţii dumneavoastră. Suplimentele dietetice de fluor pot fi recomandate copiilor cu vârste între şase luni şi şaisprezece ani care trăiesc în comunităţi fără apă fluorizată. Aceste suplimente se eliberează numai pe reţetă.

Efectul apei îmbuteliate

Consumul în creştere al apei îmbuteliate a adus multor americani un aport zilnic inadecvat de fluor. Ca răspuns, mulţi producători de apă îmbuteliată adaugă acum un supliment de fluor în produsele lor, pentru a compensa. În 2006, Administraţia pentru Hrană şi Medicamente (FDA) din SUA a stabilit că producătorii de apă îmbuteliată pot pretinde că apa îmbuteliată cu conţinut de 0,6 până la 1,0 mg/L fluor poate reduce riscul cariilor dentare.

Pentru copiii sub şapte ani care se confruntă cu un risc crescut de fluoroză dentară (hipermineralizarea smalţului cauzată de consumul în exces de fluor), trebuie aplicate măsuri speciale. Acest stadiu de dezvoltare necesită un aport zilnic redus de fluor pentru o creştere sănătoasă a dinţilor.

Comentarii

Nu uitati ca intotdeauna puteti participa la discutii amanuntite si pe forum!

Adaugati un comentariu