Dental TV Newsletter
Produsul saptamanii
CliniciStomatologice.ro
Ne gasiti pe Twitter Facebook

AMSPPR vs. CMDR

Dispute între Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România și Colegiul Medicilor Dentiști. Conducerea Asociației îi acuză pe reprezentanții CMDR de încălcarea dreptului la opinie și de adoptarea reglementărilor profesiei în mod discreţionar.

Președintele AMSPPR, dr. Voicu David și vicepreședintele AMSPPR, dr. Vlad Deac spun că în mai 2008 Consiliul Naţional al CMDR a adoptat Regulamentul Comisiilor de Disciplină, conţinând un articol care prevede sancţiunea de a ridica dreptul de a alege și a fi ales. Această prevedere duce la încălcarea Legii 95/2006, prin faptul că adaugă o sancţiune neprevăzută de lege, aşa cum sunt prevăzute celelalte sancţiuni.

Efectul este identic cu cel de modificare a legii, care nu poate fi însă făcută decât de Parlamentul României. Sub incidența acestei sancțiuni au intrat deja președintele AMSPPR, dr. Voicu David, vicepreședintele AMSPPR, dr. Vlad Cristian Deac, fostul președinte al AMSPPR, dr. Dan Grigorescu, fostul președinte al AMSPPR Banat, dr. Carmen Dehelean și vicepreşedintele AMSPPR, dr. Marton Panțel. Dr. Deac și dr. David susțin că au fost sancționați doar pentru că au îndrăznit să-și exprime nemulțumirea vizavi de unele decizii ale conducerii CMDR.

Fiecare dintre cei sancţionaţi a contestat decizia de sancţionare în instanţă, conform legii, apreciind că dreptatea este de partea lor. În unele cazuri instanţele deja s-au pronunţat în sensul nelegalităţii acestui articol din Regulament. Contactat telefonic, președintele CMDR, prof. univ.dr. Augustin Mihai nu a dorit să comenteze acuzațiile, subliniind doar faptul că AMSPPR nu este o asociație acreditată de CMDR, iar medicii care participă la evenimentele organizate de Asociație nu primesc puncte EMC.

Un amplu material pe această temă, în curând pe www.dentaltv.ro.

Comentarii

Nu uitati ca intotdeauna puteti participa la discutii amanuntite si pe forum!

Adaugati un comentariu